Lewis Hamilton a cucerit al treilea titlu de campion mondial de Formula 1
Articol editat de Radio Resita, 26 octombrie 2015, 11:14
Pilotul britanic Lewis Hamilton, de la Mercedes, a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, duminică seara, 25 octombrie, la Austin (Texas), şi şi-a adjudecat, astfel, al treilea său titlu de campion mondial. El nu mai poate fi ajuns în clasamentul general al piloţilor indiferent de rezultatele din ultimele trei curse ale sezonului. Hamilton a devenit primul britanic câştigător de titluri mondiale consecutive la Formula 1. El şi-a trecut în palmares a 43-a victorie din carieră.
Pilotul britanic a fost urmat în clasamentul final al cursei de la Austin de coechipierul său germanul Nico Rosberg, podiumul fiind completat de alt german, fostul campion mondial Sebastian Vettel de la Ferrari. În clasamentul constructorilor, Mercedes este pe primul loc; pe doi se află Ferrari, iar pe trei Williams.
Următoarea etapă, Marele Premiu al Mexicului, va avea loc duminica viitoare.
sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)