[VIDEO] Clipe de panică în Deva
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 octombrie 2015, 12:01
Clipe de panică pentru locatarii unui bloc din municipiul Deva. Apartamentul unei femei, situat la etajul trei, a fost cuprins de flăcări, după ce mai multe materiale textile s-au aprins, într-o cameră a locuinței, de la o lumânare lăsată aprinsă. Femeia se afla în bucătărie în momentul în care a izbucnit incendiul. „Eram în bucătărie când am simțit fum. Am mers în camera mică și am încercat să sting flăcările cu o pătură, dar am simțit că rămân fără oxigen și am ieșit. Am reușit doar să-mi iau telefonul pentru a suna la 112”. Aceasta a observat târziu flăcările, când se extinseseră la mai multe bunuri din încăpere, cu toate acestea a încercat să stingă flăcrile. Însă, din cauza fumului înecăcios nu a reușit să-și ducă acțiunea la sfârșit, fiind nevoită să iasă pe casa scării. Aceasta a alertat pompierii, care au intervenit cu două autospeciale și au reușit să stigă flăcările în câteva minute, înainte să se extindă la întreg apartamentul. La locul incidentului a intervenit și un echipaj de prim-ajutor, însă nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit reprezentantului ISU Hunedoara, căpitan Bogdan Dănăiață, nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor blocului, incendiul fiind lichidat în câteva minute.
Sursa : servuspress.ro