CFR preia traseele neinteroperabile. Trenurile vor circula din nou între Simeria și Hunedoara
Articol editat de Gerhard Chwoika, 15 octombrie 2015, 09:30
Linia ferată Hunedoara – Simeria va fi redeschisă circulației de către CFR Călători, după ce în primăvara acestui an traseul a fost abandonat de către operatorul privat Regiotrans. Unul dintre cele mai importante noduri ferioviare din Transilvania va fi din nou legat de municipiul Hunedoara odată cu reluarea, până la finalului acestui an, a circulației trenurilor de călători de către operatorul public CFR Călători, a declarat directorul general al companiei, Iosif Szentes.
Ultimul tren care a unit cele două orașe a plecat în data de 17 martie, odată cu oprirea activității operatorului privat Regiotrans. La acea vreme, reprezentanții Regionalei CFR Timişoara spuneau că nu pot realiza transportul feroviar de călători pe această secţie deoarece nu au resurse, secţia Simeria–Hunedoara făcând parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă.
Șefa Serviciului Comunicare și Relații cu Presa din cadrul CFR Călători, Alina Predescu, a declarat că linia ferată ar putea fi redeschisă de la 1 decembrie, dacă se va rezolva până atunci toată logistica necesară operării în condiții de siguranță.
Foto: arhiva