Violenţe în taberele de refugiaţi din Germania
Potrivit agenției DPA, Rainer Wendt a conturat un tablou sumbru al situației din taberele de refugiați, el vorbind inclusiv despre femei violate și abuzuri comise asupra copiilor. “Aceste violențe se petrec de săptămâni și chiar de luni”, a precizat el, propunând ca imigranții să fie separați în funcție de grupurile religioase din care fac parte, iar cei violenți să fie expulzați în țările lor.
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 septembrie 2015, 09:26
Violențele în taberele de refugiați din Germania au devenit devenit o obişnuinţă, iar folosirea cuțitelor și a armelor albe artizanale se dovedește a fi o problemă pentru forțele de ordine.
Potrivit agenției DPA, Rainer Wendt a conturat un tablou sumbru al situației din taberele de refugiați, el vorbind inclusiv despre femei violate și abuzuri comise asupra copiilor. “Aceste violențe se petrec de săptămâni și chiar de luni”, a precizat el, propunând ca imigranții să fie separați în funcție de grupurile religioase din care fac parte, iar cei violenți să fie expulzați în țările lor.
Imigranții ‘se grupează pe etnii, religii sau structuri de clan și se atacă folosind cuțite și chiar arme artizanale’, explică reprezentantul sindicatului polițiștilor germani. Motivația acestor conflicte este obținerea întâietății în interiorul taberei. Și condițiile dificile de acolo contribuie în mare măsură, dar există de asemenea infractori periculoși, adaugă Rainer Wendt, potrivit agerpres.ro
El menționează că violențele se petrec între musulmani, de altfel majoritatea acestor imigranți aparținând acestei confesiuni. “Sunniții se bat cu șiiții, există și mai multe feluri de salafiști. (…) Femeile sunt obligate să poarte vălul islamic. Bărbații sunt obligați să se roage. Islamiștii vor să-și impună valorile”,a mai spus reprezentantul polițiștilor germani.