Braconieri surprinşi de jandarmi
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 septembrie 2015, 13:00
Doi bărbaţi având asupra lor arme de vânătoare încărcate, cu cartuşe pe ţeavă au fost surprinşi la braconat într-o pădure de pe raza Ocolului Silvic Lugoj, în zona localităţii Pădurani. Jandarmii de la gruparea Mobilă au constatat că aceștia nu aveau permisele şi autorizaţiile de vânătoare. Cei doi bărbaţi în vârstă de 41 şi 38 de ani, au declarat că nu aveau asupra lor permisele şi autorizaţia de vânătoare şi se aflau în acel loc „pentru a trage câteva focuri de armă să sperie şacalii din zonă”, întrucât se aflau în apropierea unei stâne de ovine. În urma controlului armelor, s-a stabilit că acestea erau încărcate. Ele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor de către poliţişti, pe numele celor doi bărbaţi fiind întocmite actele de constatare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au transmis jandarmii. Potrivit pressalert.ro, tot în cadrul acestei acţiuni, au mai fost depistați alți doi bărbați care tăiaseră, fără drept, copaci. De la persoanele în cauză a fost ridicată în vederea confiscării, cantitatea de 19,5 metri cubi de material lemnos, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 4000 de lei, conform Legii 170/2010, iar cantitatea de material lemnos a fost predată în custodie Ocolului Silvic Lugoj. (Hardy Cvoica)
Sursa foto: glasul-hd.ro