Sirienii din Timişoara îşi ajută semenii refugiaţi
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 septembrie 2015, 13:00
Sirienii din Timişoara au plecat în după-amiaza de marţi, 8 septembrie cu o maşină încărcată cu ajutoare pentru refugiaţi la graniţa Ungariei cu Serbia. Aceştia au transportat ajutoarele colectate la centrul pentru recepţia refugiaţilor din localitatea Roszke, a precizat Ziad al Massalmeh, preşedintele Ligii Siria Liberă din municipiul de pe Bega. Peste 2 tone de ajutoare au fost încărcate într-o maşină de transport, constând în pufuleţi, sucuri, scutece pentru bebeluşi, pături, apă şi alimente neperisabile. (Hardy Cvoica)