România a încheiat 0-0 cu Grecia, în preliminariile EURO 2016
Articol editat de Radio Resita, 8 septembrie 2015, 07:11
România nu a reuşit decât o remiză în partida cu Grecia, 0-0, de luni seara, 7 septembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2016. Este al treilea rezultat consecutiv de 0-0 pentru tricolori, după cele din meciurile cu Irlanda de Nord şi Ungaria.
În ciuda jocurului de posesie destul de bun, elevii lui Anghel Iordănescu nu au avut destulă luciditate. Budescu, Torje, Keşeru şi Sânmărtean au avut mai multe ocazii de a înscrie dar nu s-au concretizat. Naţionala României are un singur gol marcat în ultimele patru partide din preliminarii şi o medie de mai puţin de un gol pe meci.
România se menţine pe locul secund în grupa F după această remiză, fiind în cărţi pentru realizarea obiectivului, calificarea la EURO 2016. În ultimele două partide din grupă, România va întâlni, luna viitoare, Finlanda, la Bucureşti (8 octombrie), şi Insulele Feroe, în deplasare (11 octombrie).
În celelalte două partide din Grupa F disputate luni seara, Finlanda a învins Insulele Feroe cu 1-0, iar Irlanda de Nord a încheiat la egalitate cu Ungaria, 1-1.
În clasament, Irlanda de Nord se află pe primul loc cu 17 puncte. Urmează România cu 16 puncte, Ungaria 13p, Finlanda 10p, Insulele Feroe 6p şi Grecia 3 puncte.
sursa foto: frf.ro
(Adina Niţă)