Exodul refugiaţilor continuă. Peste 1000 de imigranţi au plecat pe jos din Ungaria către Austria şi Germania
Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 septembrie 2015, 16:45 / actualizat: 4 septembrie 2015, 18:51
Din Gara Keleti din Budapesta, peste o mie de imigranţi au plecat în după-amiaza de vineri, 4 septembrie, pe jos, către Vest, cu intenţia declarată de a ajunge în Austria şi Germania.
Potrivit unui jurnalist AFP, este vorba despre mai mult de 1.000 de persoane, care au decis să plece pe jos către Viena, după ce autorităţile ungare au suspendat marţi legăturile feroviare internaţionale.
Imigranţii, unii dintre ei blocaţi în capitala ungară de mai multe zile, au anunţat că vor să meargă pe jos până la frontiera austriacă, situată la aproximativ 175 de kilometri distanţă, în contextul în care Budapesta şi-a multiplicat încercările de a-i transfera – împotriva voinţei lor – în tabere de primă primire, precizează agenţia franceză.
Sursa: gds.ro