„Condiţii mai bune” pentru refugiaţii din Calais
Ei încearcă să treacă tunelul de sub Canalul Mânecii, pentru a ajunge în Marea Britanie unde, în comparaţie cu ţările din Europa continentală, există condiţii mai bune pentru naturalizare.
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 septembrie 2015, 10:53
Premierul francez, Manuel Valls şi vicepreşedintele CE, Frans Timmermans promit luarea unor măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale imigranţilor din portul Calais.
Ei încearcă să treacă tunelul de sub Canalul Mânecii, pentru a ajunge în Marea Britanie unde, în comparaţie cu ţările din Europa continentală, există condiţii mai bune pentru naturalizare.
„Nu-i vom respinge niciodată pe cei care au nevoie de protecţie” – a declarat, la Calais, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Comisia Europeană, a mai spus el, va acorda până la cinci milioane de euro Franţei, banii vor servi, în primul rând, pentru construirea unui centru în care se va putea oferi asistenţă umanitară unui număr de până la 1.500 de migranţi.
La rândul său, premierul francez, Manuel Valls, a confirmat că noul centru va fi construit până la începutul lui 2016.
Împreună cu Frans Timmermans, Manuel Valls a vizitat actualul centru pentru migranţi de la Calaiş unde 115 femei şi copii sunt adăpostiţi în permanenţă şi unde şi bărbaţii pot veni să mănânce, să se spele şi să spele hainele în fiecare zi între ora 12:00, la prânzi şi ora 8:00, seara.
Centrul se află în imediata apropiere a aşa-numitei ‘jungle de la Calais’, unde circa 3.000 de persoane trăiesc într-o tabără improvizată.
Premierul francez a vizitaţ de asemenea, siteul Eurotunel, unde la începutul lunii august au fost instalate, cu fonduri britanice, noi bariere menite să-i împedice pe migranţi să pătrundă în tunelul de sub Canalul Mânecii.
În acea perioadă se înregistrau zilnic până la două mii de încercări ale migranţilor de a pătrunde în tunel.