Tot mai puţine persoane neasigurate la Lugoj
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 august 2015, 18:30
Numărul pacienţilor fără asigurare medicală este în scădere la spitalul din Lugoj, conform statisticilor din acest an. Dacă în 2014, la Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei, au fost înregistraţi 257 de pacienţi fără asigurare medicală, în acest an la compartimentul urgenţe s-au prezentat 130 de persoane neasigurate. Legislaţia în vigoare presupune că odată tratată urgenţa, pacientul va fi externat în condiţiile în care acesta nu îşi asumă costurile spitalizării ulterioare. De asemenea, un astfel de pacient nu va putea beneficia de medicamente gratuite ori compensate. (Ion Moldovan)