Şahtior, Dinamo Zagreb, Valencia, Malmo şi Maccabi Tel Aviv sunt primele echipe calificate în grupele Ligii Campionilor
Articol editat de Radio Resita, 26 august 2015, 14:14
Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat cu emoţii în grupele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, 26 august, la Lvov, după ce a terminat la egalitate cu Rapid Viena, 2-2, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei. În grupe s-au mai calificat Dinamo Zagreb, Valencia, Malmo şi Maccabi Tel Aviv.
AS Monaco a câştigat meciul de marţi, cu FC Valencia, scor 2-1, dar în tur spaniolii au învins cu 3-1.
Dinamo Zagreb s-a impus în faţa albanezilor de la Skenderbeu cu 4-1, după ce a învins şi în tur cu 2-1. Internaţionalul român Alexandru Măţel a fost doar rezervă la formaţia croată.
Suedezii de la Malmo au câştigat cu 2-0, confruntarea de pe teren propriu cu Celtic Glasgow, deşi scoţienii obţinuseră victoria în primul joc cu 3-2.
Maccabi Tel Aviv intră în grupele Ligii Campionilor după două rezultate de egalitate obţinute în dubla întâlnire cu FC Basel: 2-2 aseară şi 1-1 în tur.
Miercuri, de la ora 21:45 vor avea loc alte meciuri din manşa secundă a play-off-ului:
APOEL Nicosia – FC Astana (în tur 0-1)
Partizan Belgrad – BATE Borisov (0-1 în primul meci)
Bayer Leverkusen – Lazio Roma (0-1 în urmă cu o săptămână)
FC Bruges – Manchester United (în tur 1-3) şi
ŢSKA Moscova – Sporting Lisabona (în tur, 1-2).
sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)