Azi a avut loc o nouă extragere a loteriei bonurilor fiscale. Vezi bonul câştigător din luna iulie
La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 iulie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei.
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 august 2015, 20:30
ora 20.30
Bonurile fiscale emise în data de 23 iulie, cu o valoare de 364 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de astăzi.
La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 iulie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei.
Aceasta este prima etapă a extragerii şi urmează ca, după centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă sunt mai mult de 100 care întrunesc datele extragerii, să fie organizată cea de a doua extragere, pentru selectarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Regulamentul a fost modificat după ce, la extragerea din aprilie au fost aproape 18.000 de câştigători, iar premiul care a revenit fiecăruia a fost de doar 56 de lei.
Rezultatele extragerii de duminică vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române minimum 30 de zile.
În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele Loteriei şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.
Pentru extragerea care a avut loc în data de 28 iunie 2015 au fost depuse 508 cereri de revendicare, iar joi, 6 augusţ a fost organizată a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători.
Pentru extragerea din data de 19 iulie, până la data de 12 augusţ au fost depuse 4 cereri de revendicare a premiilor.
Extragerile se organizează în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
ora 14.00
O nouă ediţie a Loteriei Bonurilor Fiscale va avea loc astăzi, de la ora 20.10. Vor fi extrase din urnă bilele care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. În cursă intră toate bonurile fiscale emise între 1 şi 31 iulie. Loteria pune la bătaie 1 milion de lei pentru această extragere, însă câştigătorii nu vor primi banii imediat. Dacă vor fi mai mult de 100 de bonuri norocoase, se va organiza o nouă extragere şi vor ramâne 100 de finalişti. Ei au garantat astfel un premiu de 10.000 de lei.
Sursa: Radio România Actualităţi
Foto: arhivă