[AUDIO] Ziua porţilor deschise la sinagogă
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 octombrie 2013, 00:01 / actualizat: 9 octombrie 2013, 15:24
Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment marcat în România, anual, la data de 9 octombrie dedicat comemorării victimelor Holocaustului şi, în special, rolului României în acest dramatic episod al istoriei. Cu acest prilej, la sinagoga din Reşiţa va avea loc Ziua porţilor deschise. În intervalul orar 10.00-17.00, porţile lăcaşului de cult, precum şi ale muzeului din incinta acestuia, vor fi deschise publicului vizitator, toţi cei interesaţi de istoria poporului evreu şi de cea a cultului mosaic de pe aceste meleaguri vor putea afla lucruri interesante, trecând pragul micii comunităţi evreieşti din Caraş-Severin, care, în prezent, mai numără doar 27 de membri, a declarat preşedintele asociaţiei, Ivan Schnabel.