Flames on Bikes – Across Europe to Africa
Articol editat de Sebastian Dragomir, 8 octombrie 2013, 12:03
„Aceasta a fost prima ediţie dintr-o acţiune caritabilă desfăşurată pe două continente. Ne bucurăm că proiectul ” Flames on Bikes – Across Europe to Africa ” , a luat sfârșit cu bine. De curând, ne-am deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, care este singurul spital de profil din vestul țării. Aici, i-am înmânat doamnei profesor Marghit Șerban o donație din partea sponsorilor noștri, în valoare de 11.700 lei. Nu ne vom opri însă aici, urmeaza partea a doua ” Flames on Bikes – America de Sud „, acțiune care se va derula în luna decembrie 2014”, a declarat Rareș Bârsan, medic la I.S.U. „Vasile Goldiş” Arad.
„M-ați impresionat profund cu gestul dumneavoastră. Implicarea activă în favoarea celor aflați în nevoie și în suferință face cinste deopotriva autorilor ei, cât și celor cărora li se adresează. Ne bucurăm că ați intrat în viața noastră și suntem recunoscători sorții că v-am întâlnit. Vă doresc mult noroc și succes în tot ceea ce întreprindeți”, au fost cuvintele rostite de prof. Marghit Șerban la primirea donației din partea celor doi arădeni.