Astăzi Bugs Bunny împlineşte 75 de ani
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 iulie 2015, 15:00
Într-o zi de 27 iulie, în anul 1940, Bugs Bunny debuta pe micile ecrane, în desenul animat A Wild Hare. Bugs Bunny este un iepure fictiv ce apare în seriile animate Looney Tunes şi Merrie Melodies create de Leon Schlesinger Productions, ce a devenit, în 1945, Warner Bros. Cartoons. Conform “biografiei” sale, el s-a “născut” pe 27 iulie 1940 în Brooklyn, New York, rezultatul imaginaţiei lui Tex Avery (care a regizat A Wild Hare) şi Robert McKimson (cel ce a creat designul lui final. După Mel Blanc, vocea lui originală, Bugs Bunny are un accent Flatbush-an, o amestecătură de dialecte din Bronx şi Brooklyn. Fraza lui preferată este “What’s up, Doc?” (tradusă “Care-i treaba, meştere”), spusă în timp ce mănâncă un morcov. Altă frază populară este: “Of course you realize…this means war” (“Desigur, înţelegi că… asta înseamnă război”). Bugs Bunny este un păcălici modern. Porecla lui „Bugs” sau „Bugsy” înseamnă „nebunatic”. Adevăratul nume al lui Bugs (potrivit unei reviste de benzi desenate) este George Washington Bunny. El rămâne unul dintre cele mai populare personaje de desene animate din lume. În 2002, Bugs Bunny a fost numit de TV Guide cel mai bun personaj de desene din toate timpurile. În prezent, el este mascota fraţilor Warner (Warner Brothers).
Sursa: gds.ro