Accident în Parâng! Drumeţie transformată în coşmar pentru o turistă
Articol editat de Gerhard Chwoika, 20 iulie 2015, 09:17
O femeie de 49 de ani, din Târgu-Jiu, care s-a accidentat în timpul unei drumeții în masivul Parâng, a fost salvată de jandarmii montani și salvamontiști. Salvatorii au fost alertați, sâmbătă, 19 iulie printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că o femeie, care se afla în drumeţie pe vârful Cârja, s-a accidentat la picior. Jandarmii montani şi salvamontiştii s-au deplasat în zona indicată şi au reperat persoana în cauză. După ce salvamontiştii i-au imobilizat piciorul, acordându-i primul ajutor, femeia accidentată a fost transportată de aceştia împreună cu jandarmii montani, cu ajutorul akiei, până în staţiunea Parâng, a declarat reprezentantul IJJ Hunedoara, căpitan Nicolae Răducu. Din staţiunea Parâng, femeia accidentată a fost transportată până la baza muntelui cu autoturismul, iar apoi a fost preluată de un echipaj al ambulanţei şi condusă la spitalul din municipiul Petroşani.
Sursa: servuspress.ro