Ascultă Radio România Reșița Live

Când se întorc „căpşunarii”?

editorial 15 iulie sursa foto www.stiridb.roNici nu au mai aşteptat Revelionul; imediat după evenimentele din 89, au plecat care-ncotro. Austria, Germania, Canada sau Statele Unite. Al doilea val a fost de turişti cu buletinul, în primele luni din 90. Mulţi s-au dus, puţini au revenit. Mai târziu, după intrarea ţării în Uniunea Europeană, au plecat „căpşunarii”, sau altfel spus, muncitorii în agricultură: Germania, Spania, Italia, Portugalia, sunt doar câteva dintre destinaţiile finale

Când se întorc „căpşunarii”?

Articol editat de Mirabela Afronie, 15 iulie 2015, 11:09

A venit apoi vremea să ne plece femeile: mame, soţii, surori. Austria, Germania, Spania, Italia. Destinaţia finală – moşii şi babele din aceste state, care aveau nevoie de îngrijire la domiciliu. Au mai plecat în anii de dinaintea crizei, constructorii; zidari, zugravi, fierari betonişti, tâmplari şi dulgheri, faianţatori ori muncitori necalificaţi în construcţii. Au făcut autostrăzi prin ţările europei, au ridicat clădiri, au străpuns munţii şi mulţi s-au stabilit acolo.

Au început apoi să ne plece gulerele albe: doctori, asistente, ingineri, IT-işti, profesori, toţi şcoliţi pe banii noştri, cu dascăli noştri, în unităţile noastre de învăţământ; şi duşi au fost. Mai nou ne pleacă tinerii: fie să înveţe pe la şcolile lor şi să rămână acolo, fie într-un El Dorado continuu, pentru a trăi civilizat, într-o ţară civilizată, într-o lume normală, nu ca la noi.

Pe lângă toţi aceştia, au plecat hoţii, cerşetorii, prostituatele, mâncătorii de lebede, care şi-au făcut repede simţită prezenţa şi ne-au adus nou, celorlalţi, un renume prost. În ultima perioadă pleacă, mai puţini ce-i drept, foştii politicieni, care ştiindu-se cu musca pe căciulă şi cu averi ce nu pot fi justificate, încearcă să se ascundă de ochii opiniei publice româneşti de cei ai DNA-ului.

În total să tot fie peste 3,5 milioane de români plecaţi din ţară; oficial, pentru că neoficial numărul nu poate fi stabilit exact, deşi personal cred că sunt undeva peste 5 milioane. Şi duşi au fost.

Majoritatea şi-au făcut un rost, într-o ţară normală şi singura lor legătură cu România e o sumă mai mică sau mai mare de bani pe care o trimit acasă; pentru copii, părinţi, rude ori prieteni. Puţini foarte puţini sunt cei care revin definitiv. Fie pentru că nu s-au integrat, fie pentru că e mai comod acasă, fie pentru a deschide aici o afacere normală, într-o ţară europeană. Mulţi se căiesc şi nu mă mai întreb DE CE?

Întrebarea mea e: când se vor întoarce toţi acasă, sau măcar majoritatea dintre ei; când va veni vremea ca ei să găsească în România lor, acel ACASĂ după care au fugit în pribegie; când putem să-i primim, noi ce am rămas să stingem lumina, pe fii nu rătăcitori ci doar plecaţi în căutarea locului lor în lumea asta? Şi pentru ca întrebarea mea să nu fie una retorică, am să răspund tot eu: poate NICIODATĂ!

Etichete:
Un premier numit…dorinţă
Editorial FM joi, 15 decembrie 2016, 11:45

Un premier numit…dorinţă

Aţi văzut vreodată o pisică încercând să-şi prindă coada? E un spectacol de tot hazul. Aleargă şi aleargă, se roteşte şi se tot...

Un premier numit…dorinţă
Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”
Editorial FM miercuri, 14 decembrie 2016, 12:07

Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”

Alegerile au trecut. Românii au votat. Harta României a devenit roşie. Toată lumea aşteaptă liniştea de după agitaţia politică a campaniei...

Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”
La pomul lăudat…
Editorial FM marți, 13 decembrie 2016, 13:33

La pomul lăudat…

Zarurile au fost aruncate. Social democraţii vor guverna, în alianţă cu ALDE şi probabil UDMR. Probabil zic, dar se poate şi fără....

La pomul lăudat…
Tăvălugul roşu
Editorial FM luni, 12 decembrie 2016, 13:24

Tăvălugul roşu

  PSD-ul a câştigat alegerile. Faptul în sine nu mai miră pe nimeni, pentru că atât sociologii cât şi analiştii politic îl dădeau ca...

Tăvălugul roşu
Editorial FM marți, 22 noiembrie 2016, 18:03

Lemn bun, lemn rău – aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără

Despre metoda de manipulare la români rămâne întotdeauna loc de… mai rău. Avem conștiință doar atunci când este vorba de apărarea...

Lemn bun, lemn rău – aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără
Editorial FM miercuri, 9 noiembrie 2016, 15:25

Ca la Ei la… nimenea

Motto: „Eu aş scrie peste Statele Unite astfel: Omul este un animal care fabrică unelte.” Petre Țuțea „Visul american nu li se...

Ca la Ei la… nimenea
Editorial FM joi, 3 noiembrie 2016, 17:36

„Aştept să crăpi”

Motto: „ Nu poate fi lege mai înaltă în jurnalism decât a spune adevărul şi de a-l face de ruşine pe diavol – şi de a rămâne...

„Aştept să crăpi”
Editorial FM vineri, 28 octombrie 2016, 06:34

Cu pumnul prin gura presei!

Legea Dragnea, care prevede scoatere a peste 100 de legi din plată, a trecut surprinzător de repede prin cele două camere ale Parlamentului...

Cu pumnul prin gura presei!