Institutul Cantacuzino va trece printr-un proces de reorganizare
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 iulie 2015, 14:15
Guvernul a aprobat, astăzi o hotărâre prin care se reglementează organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino”, înființat prin reorganizarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”, în baza OUG nr. 23/2015. În acest fel se asigură, pentru anul 2015, finanțarea necesară funcționării institutului în condiții normale, cu posibilitatea trecerii în perioada următoare la producerea de vaccinuri și seruri (10 milioane euro).
Institutul Cantacuzino funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, și desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției stării de sănătate a populației.
Institutul desfășoară activități de cercetare-dezvoltare în domeniile: infecții bacteriene, virale și parazitare și a vectorilor implicați în transmiterea acestora, microbiologie de sănătate publică, biologie celulară și moleculară, imunologie, biotehnologie și genetică microbiană. De asemenea, desfășoară activități conexe cercetării și dezvoltării, în domeniul propriu de activitate.
Finanțarea Institutului Cantacuzino se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Numărul maxim de posturi aprobat pentru Institut este de 430.