STOP BRACONAJULUI! Alege să vânezi legal!
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 iulie 2015, 09:00
Principalul obiectiv al acestei campanii îl reprezintă supravegherea, controlul, asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol din zonă. Ceea ce se urmăreşte în cadrul acestei campanii este diminuarea activităţilor de braconaj cinegetic, promovarea unor bune practici privind vânătoarea şi creşterea gradului de respectare a legislaţiei specifice.
În prima etapă, jandarmii au informat autorităţile despre desfăşurarea acestei campanei. Cu ajutorul acestora, în perioada imediat următoare, vor avea loc dezbateri tematice cu cetăţenii privind beneficiile comunităţii în ceea ce priveşte conservarea fondului cinegetic. De asemenea, împreună cu reprezentanţii asociaţiei, jandarmii vor desfăşura activităţi de sondare a opiniei publice privind implicarea cetăţenilor în activităţi ilegale. În continuare, urmează să fie desfăşurate acţiuni comune de supraveghere a activităţilor de vânătoare împreună cu personalul asociaţiei pentru sancţionarea celor care nu respectă prevederile Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi ale Ordonanţei de Guvern nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Jandarmii recomandă evitarea săvârşirii următoarelor faptelor care constituie infracţiuni şi care se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani:
– vânătoarea fără permis sau fără autorizaţie de vânătoare legală;
- vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
- vânarea prin utilizarea de capcane neautorizate;
- vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric;
- vânarea cu ogari, păsări de pradă, cu arcuri sau arbalete.