Peru a învins Paraguay şi a încheiat pe locul 3 Copa America 2015
Articol editat de Radio Resita, 4 iulie 2015, 10:09
Selecţionata Peru a încheiat pe locul trei competiţia de fotbal Copa America 2015, după ce a învins în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3/4 iulie, reprezentativa Paraguayului, cu 2-0. Peruvienii îşi păstrează astfel, locul trei câştigat la ediţia din 2011 a competiţiei.
Carrillo şi Guerrero au marcat pentru Peru, în partida desfăşurată la Concepcion. După această victorie, Peru a egalat Brazilia, Paraguay şi Uruguay, în clasamentul finalelor mici câştigate la Copa America. Toate cele patru echipe au terminat de câte şapte ori pe ultima treaptă a podiumului.
Finala mare va avea loc sâmbătă, 4 iulie, de la ora 23- ora României, între Argentina şi Chile. Pentru prima dată în istoria competiției, doi antrenori de aceeași naționalitate își dispută trofeul: argentinienii Jorge Sampaoli și Gerardo ”Tata” Martino. Cel din urmă a mai stabilit un record: a devenit singurul antrenor care ajunge în finala Copa America cu două țări diferite (2011, cu Paraguay, 2015 cu Argentina).
Sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)