S-a răsturnat pe centură
Articol editat de Sebastian Dragomir, 12 iunie 2015, 11:12
Două persoane au fost rănite ieri după-amiază după ce un microbuz s-a răsturnat pe centura de ocolire a municipiului Caransebeş. Şoferul autovehiculului înmatriculat în Vâlcea, a pierdut controlul volanului în timpul unei manevre de depăşire, în loc interzis. Atât conducătorul auto, cât şi pasagera, au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii spun că a fost vorba de neatenţie în conducere, iar şoferul nu consumase alcool. „ Din primele cercetări la faţa locului, s-a stabilit faptul că C.C., în vârstă de 48 ani, aflându-se la volanul unui microbuz, a pierdut controlul asupra autovehiculului său în timp ce încerca să efectueze o manevră de depăşire şi s-a răsturnat pe sensul invers de mers. Şoferul circula din direcţia Orşova către Lugoj, iar în microbuz se mai afla o femeie în vârstă de 64 ani”, precizează reprezentanţii Poliţiei.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhiva
(Sebastian Dragomir)