Internauţii contraatacă!!!
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 iunie 2015, 11:37
Acum nu spun că activitatea preşedintelui e mai relaxantă decât a unui primar, dar oricum dispune de alt timp liber, nu mai e activitatea didactică şi nu mai sunt nici meditaţiile, nu de alta, dar n-am văzut copii ieşind cu cărţile sub braţ de la Cotroceni din oră în oră. Dacă mai adaug la toate acestea şi călătoriile cu avionul întreprinse de domnia sa de când e preşedinte…mă mir că e abia la prima carte. Eu aş fi scris vreo 3. Cât stai prin aeroport, cât stai în avion, e păcat să pierzi vremea privind pe fereastră, mă rog, prin hublou, că oricum nu ai ce admira. Aşa că..scrii.
Partea proastă e că internauţii, cei care se bat cu cărămida în piept, că l-au făcut pe Iohannis preşedinte în pofida diferenţei de scor din primul tur, ripostează. Păi e frumos domnule Preşedinte? Noi te-am ales să schimbi faţa României, să deschizi robinetele cu lapte şi miere pe care le-a pitit Băsescu, să faci o ţară ca afară, să putem şi noi să ne întoarcem acasă şi dumneata…scrii cărţi?
În ultimele zile, mai exact de duminica trecută când preşedintele şi-a lansat cartea, reţelele de socializare abundă în critici, nu la adresa cărţii pe care sincer recunosc nu am citit-o, ci la faptul că speranţa românilor ce trăiesc şi muncesc în afara ţării că „neamţul” va face treabă repede şi bine, se spulberă.
Păi bine domnilor internauţi, voi credeaţi că Băsescu a stat 10 ani degeaba la Cotroceni? El nu a scris cărţi, ar fi şi culmea, deşi nu e timpul pierdut, el a făcut lucruri: a făcut justiţie, care justiţie nu-l mai recunoaşte de părinte, a făcut politică, care politică nu-l mai recunoaşte de polititician, a făcut dreptate în ţară, care dreptate încă se lasă aşteptată. Dar ce nu a făcut Băsescu în calitate de om politic, primar de Bucureşti şi preşedinte de ţară. A ştiu: nu a făcut nicio puşcărie. Păcat, asta l-ar fi aşteptat până se încheie procesele pentru cariera laborioasă a domniei sale. Şi acolo, pun pariu pe ce vreţi, că se va apuca să scrie şi cărţi.
(Dan Agache)
Foto:www.wall-street.ro