Avize colective pentru terenurile din parcuri
Fermierii cărăşeni care deţin păşuni pe suprafaţa Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului vor primi până cel târziu vineri, 29 mai, avizele aferente depunerii la primăriile arondate a cererilor unice de plată a subvenţiilor, spune Petru Pârvulescu – directorul parcului. Potrivit acestuia, administraţia parcului lucrează la un aviz colectiv, conform zonării interne în vigoare, care va fi transmis primăriilor localităţilor cu terenuri şi fâneţe în perimetrul arie protejate. Este vorba de primăriile Anina, Bozovici, Caraşova, Goruia, Prigor, Văliug, Teregova şi Reşiţa. Astfel fermierii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Reşiţa la sediul Administraţiei Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului pentru a ridica personal avizul care le conferă dreptul să depună actele necesare pentru subvenţiile pe suprafaţă, a mai spus Petru Pârvulescu.
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 mai 2015, 13:30

(Hardy Cvoica)