Familie versus carieră
Articol editat de Valentina Adam, 24 mai 2015, 06:56
Familie sau carieră? Ambele au nevoie de timp şi atenţie. E greu să alegi, mai ales dacă familia înseamnă pe lângă soţie şi un copil sau mai mulţi. Cariera spre exemplu nu înseamnă doar un program de lucru de 8 ore, cariera implică şi ore suplimentare, deplasări în interes de serviciu, termene limită, nopţi nedormite. Şi dacă după acest eforţ mai eşti răsplătit cu o mărire de salariu sau chiar cu o avansare, s-ar putea să merite efortul.
Familia însă reprezintă altceva. Înseamnă sentimente, devotament şi amintiri pe care nimic altceva nu ţi le poate oferi. Dar ca şi în carieră, trebuie să depui efort, să te implici total. Poate de aceea cuplurile în care ambii parteneri aleg o carieră, nu au copii. O arată statisticile din ultima perioadă. La nivel global, aproximativ jumatate dintre tinerii antreprenori muncesc peste 40 de ore pe săptămână şi patru din zece declară că numărul de ore suplimentare a crescut în ultimii cinci ani, cele mai multe creşteri fiind înregistrate în rândul generatiei care are şi copii mici, se arată în studiul EY „Work-life challenges across generations”. O treime din angajaţii cu normă întreagă declară că gestionarea raportului viaţă profesională-viaţă privată a devenit tot mai dificilă în ultimii cinci ani, principalul motiv fiind acela că „salariul nu a crescut foarte mult, însă cheltuielile da”.
Dar şi cariera şi familia reprezintă indealuri spre care tindem în viaţă.
Există o cale de mijloc?
sursa foto businessmagazin.ro