[EXCLUSIV] [FOTO] 80 de ani de la înființarea Parcului Național Retezat marcaţi în patria dinouzaurilor
La eveniment au fost prezenți reprezentanții a peste 24 de parcuri din cele 28 existente în România, dar şi conducerile RNP Romsilva, în a cărui structură se află 22 dintre acestea. Prima parte a zilei a fost rezervată conferinţelor şi prezentărilor, iar a doua întâlnirilor şi discuţiilor între participanţi. Manifestarea a fost umbrită pentru câteva momente de un protest spontan al câtorva activişti Greenpower, care au acuzat conducerea Romsilva de nelegiurile care se fac, cu bună ştiinţă, în zonele împădurite şi protejate ale României, acţiune rămasă însă fără ecoul scontat şi rapid încheiată de ei înşişi din lipsă de argumente.
Lucrările au fost prezidate de Adam Crăciunescu – directorul general Romsilva, Mihai Dragoş – şeful Seviciului Arii protejate din cadrul RNP şi reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al parcului.
Tema centrală a evenimentului l-au constituit însă cei 80 de ani de la înfiinţarea primului parc naţional din România, Retezat, care pe o suprafaţă de peste 38.000 de hectare găzduieşte o serie de valori naturale incontestabile, unice în Europa şi chiar în întreaga lume, în ceea ce priveşte flora şi fauna, este vorba de endemite, spune Zoran Acimov – directorul Administraţiei Parcului Naţional Retezat. Menţionăm că această arie protejată a României a fost distinsă cu Diploma europeană acordată de Consiliul Europei alături de alte două locaţii din ţară, Delta Dunării şi Piatra Craiului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 mai 2015, 15:00 / actualizat: 23 mai 2015, 18:40
Centrul pentru dezvoltare durabilă Țara Hațegului-Retezat al Academiei Române, a găzduit astăzi în comuna hunedoreană General Berthelot întâlnirea anuală a administrațiilor Parcurilor Naționale și Naturale din România. Organizarea evenimentului a avut o triplă valență. Este vorba de ziua internațională a biodiversității, ziua europeană a parcurilor naturale şi naţionale și 80 de ani de la înființarea Parcului Național Retezat la 22 martie 1935 de către omul de ştiinţă Alexandru Borza, considerat părintele acestui obiectiv, care a reuşit să convingă clasa politică din acele vremuri să declare parcul din Masivul retezat ca arie protejată în vârful munţilor cu acelaşi nume, spune Mihai Dragoş – şeful Seviciului Arii protejate din cadrul RNP Romsilva:
La eveniment au fost prezenți reprezentanții a peste 24 de parcuri din cele 28 existente în România, dar şi conducerile RNP Romsilva, în a cărui structură se află 22 dintre acestea. Prima parte a zilei a fost rezervată conferinţelor şi prezentărilor, iar a doua întâlnirilor şi discuţiilor între participanţi. Manifestarea a fost umbrită pentru câteva momente de un protest spontan al câtorva activişti Greenpower, care au acuzat conducerea Romsilva de nelegiurile care se fac, cu bună ştiinţă, în zonele împădurite şi protejate ale României, acţiune rămasă însă fără ecoul scontat şi rapid încheiată de ei înşişi din lipsă de argumente.
Lucrările au fost prezidate de Adam Crăciunescu – directorul general Romsilva, Mihai Dragoş – şeful Seviciului Arii protejate din cadrul RNP şi reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al parcului.
Tema centrală a evenimentului l-au constituit însă cei 80 de ani de la înfiinţarea primului parc naţional din România, Retezat, care pe o suprafaţă de peste 38.000 de hectare găzduieşte o serie de valori naturale incontestabile, unice în Europa şi chiar în întreaga lume, în ceea ce priveşte flora şi fauna, este vorba de endemite, spune Zoran Acimov – directorul Administraţiei Parcului Naţional Retezat. Menţionăm că această arie protejată a României a fost distinsă cu Diploma europeană acordată de Consiliul Europei alături de alte două locaţii din ţară, Delta Dunării şi Piatra Craiului.
Evenimentul a avut loc la Conacul Nopcsa din localitatea General Berthelot, fostă Unirea în vremea comunistă şi Fărcădinul de Jos în perioada interbelică dintre cele două Războaie Mondiale. Manifestarea s-a încheiat cu un târg de produse tradiţionale cu exponate din peste 20 de regiuni ale României.
O atracţie turistică de excepţie din localitatea hunedoreană General Berthelot o constituie Centrul de ştiinţă şi artă, care găzduieşte o parte a colecţie Geoparcului dinozaurilor din Ţara Haţegului, prezentând lumea preistorică de pe insula Haţeg de acum 65 de milioane de ani, constând în cuiburi de ouă de dinozaur hadrosaurid Telmatosaurus transylvanicus, resturi de oase, cranii şi alte fosile preistorice, spune Dumitru Marcel Uzoni – administratorul geoparcului:
(Hardy Cvoica)