Director mituit, în formă continuată
În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2015, inculpata Ciobanu Teodora Cristina, în calitate de director în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 4.000 lei – 3.000 de euro, primind în final suma totală de aprox. 4.000 euro.
Sumele de bani au fost pretinse şi primite de inculpata Ciobanu Teodora Cristina în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în vederea angajării sau promovării persoanelor respective pe diferite funcţii (infirmier, asistent medical, etc.) din cadrul instituţiei publice unde inculpata își desfășura activitatea.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 mai 2015, 09:16
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 21.05.2015, ora 15:30, până la data de 22.05.2015, ora 15:30, a inculpatei CIOBANU TEODORA CRISTINA, director în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2015, inculpata Ciobanu Teodora Cristina, în calitate de director în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 4.000 lei – 3.000 de euro, primind în final suma totală de aprox. 4.000 euro.
Sumele de bani au fost pretinse şi primite de inculpata Ciobanu Teodora Cristina în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în vederea angajării sau promovării persoanelor respective pe diferite funcţii (infirmier, asistent medical, etc.) din cadrul instituţiei publice unde inculpata își desfășura activitatea.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Inculpatei Ciobanu Teodora Cristina i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca la data de 22 mai 2015 să fie prezentată Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.