Uniunea scriitorilor puşcăriabili!!!
(Dan Agache)
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 mai 2015, 12:15 / actualizat: 18 mai 2015, 16:21
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris,
Încet gândită, gingaş cumpănită…
Aşa îşi începea Tudor Arghezi poezia Ex libris, apărută în Cuvinte Potrivite tocmai în 1927. Să scrii o carte nu e de ici de colo. Nu e uşor să alegi subiectul, tipul naraţiunii, dialogurile, intriga, să o scrii în aşa fel încât să captivezi cititorul, să prezinte interes şi peste zeci de ani.
Puţini sunt cei care şi-au asumat această sarcină de a educa, de a deschide mintea celui ce încearcă să desluşească slova scrisă. Cei care au făcut-o, au ajuns fie nume celebre ale literaturii române, fie membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, fie şi una şi alta.
A apărut mai nou o modă mai puţin sau chiar deloc cunoscută în trecut, mai exact înainte de 1989: cărţile scrise şi tipărite după zăbrele. Pentru reducerea pedepsei, oamenii în zeghe ar face orice; ar scrie chiar şi o carte, două, trei… şi chiar o fac. E de la sine înţeles că nu toţi fac acest lucru; doar unii, cei aleşi….. Deţinuţii de lux ai României au găsit o modalitate de a-şi reduce simţitor perioadele pe care le au de petrecut în puşcărie, scriu şi publică lucrări ştiinţifice sau chiar cărţi. Dar ca să scrii o carte, ar trebui să şti să scrii în primul rând, adică un pic de şcoală elementară. Dacă ar apărea o carte scrisă de Nuţu Cămătaru de exemplu, aş avea oarecare suspiciuni referitoare la autor, dar în cazul lui Adrian Năstase nu a fost nicio surpriză pentru nimeni faptul că a publicat, în închisoare, trei cărţi, dintre care una de drept. Conform legii, pentru fiecare carte publicată, un deţinut poate scăpa de 30 de zile de închisoare, aşa că cei care pot, profită de asta. Cărţile scrise şi apărute în penitenciar par să ia avânt în ultima perioadă.
Şi dacă tot sunt atât de mulţi literaţi în cele 45 de închisori din România, cred că a venit timpul să se înfiinţeze o Uniune a Scriitorilor Puşcăriaşi. Cu un comitet de conducere, cu responsabili pentru fiecare domeniu livresc în parte, cu tipografie, cu şedinţe lunare, cu case de vacanţă şi tot ceea ce decurge dintr-o astfel de activitate intelectuală. Mai mult pentru a crea condiţii propice desfăşurării unor astfel de activităţi artistice, onor scriitorii să primească minivacanţe plătite pentru documentare; să fie trimişi în schimb de experienţă la colegii din alte ţări, să aibă celule speciale cu televizor, internet, baie proprie şi salon pentru recepţiile date la lansarea volumelor. Onor magistraţii să-i întrebe înainte de pronunţarea sentinţei dacă au astfel de talente şi câte cărţi vor să scrie, în ce domenii. Credeţi că toate astea se fac aşa, cât ai pocni din degete? E vorba până la urmă de creaţie, de un act artistic, iar autorii ar trebui trataţi ca atare. Ce dacă a furat câteva zeci de milioane de euro; ce dacă a înşelat statul cu TVA-ul pe câţiva zeci de ani; ce dacă lumea spune că a sărăcit din cauza lui? Aşa ceva şi-ar fi permis necunoscătorii să-i spună lui Eminescu, Arghezi, Sadoveanu, ori lui Marin Preda? Ei aş. Nişte inculţi şi nişte nerecunoscători şi cititorii unor asemenea opere de artă, multe dintre ele cu siguranţă nominalizate la premiul Nobel pentru literatura… de dincolo de gratii.
În concluzie: propun ca parlamentul să ia act de cererea domnilor de dincolo de gratii pentru înfiinţarea unei asemenea Uniuni a Scriitorilor Puşcăriabili; să ia act, să dea o lege în acest sens, nu de alta, dar adevărata pepinieră a acestei asociaţii, profesionale până la urmă, e chiar Parlamentul României, de unde provin majoritatea literaţilor descoperiţi după aflarea sentinţelor.
(Dan Agache)
