Mărşăluitorul reşiţean Marius Cocioran a realizat baremul pentru Rio 2016
Articol editat de Radio Resita, 17 mai 2015, 18:27 / actualizat: 17 mai 2015, 19:49
Mărşăluitorul reşiţean Marius Cocioran a realizat baremul de participare la ediţia 2016 a Jocurilor Olimpice de la Rio. Sportivul, care are dublă legitimare, la CSM Reşiţa şi CS Universitatea Reşiţa, a participat duminică, 17 mai, la Cupa Europei de la Murcia, din Spania, în proba de 50 km marş. Marius Cocioran a terminat cursa pe locul 11, în 3 ore 55 min 59 sec, rezultat care face posibilă participarea la întrecerea olimpică din Brazilia, de anul viitor. Reşiţeanul va fi prezent la a doua ediţie a Jocurilor Olimpice după cea din 2012, de la Londra.
Claudia Ştef, cu dublă legitimare la CSM Craiova şi CS Universitatea Reşiţa, a realizat şi ea baremul de participare la Rio 2016, după ce a încheiat proba de 20 km marş a fetelor într-o oră 34 min 31 sec. O altă sportivă de la Universitatea Reşiţa, Alexandra Aichimoaei a reuşit să încheie cursa de 20 km marş, într-o oră 50 min 27 sec.
De pregătirea mărşăluitorilor reşiţeni se ocupă antrenorul Octavian Măzăran, care este şi directorul clubului universitar, şi antrenorul emerit Iosif Corneliu Măzăran.
sursa foto: facebook
(Adina Niţă)