Comisar al Gărzii Naționale de mediu trimis în judecată
sub control judiciar a inculpatei BURDEȚI DANIELA, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş, la data faptei, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a 17 infracţiuni de luare de mită;
şi în stare de libertate a inculpatului DUNCA ȘTEFAN, administrator al unei societăţi comerciale (având ca obiect de activitate întocmirea documentației necesare pentru obținerea autorizației de mediu), la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a 15 infracțiuni de complicitate la luare de mită;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada august – decembrie 2014, inculpata Burdeţi Daniela, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş, a creat, cu ajutorul inculpatului Dunca Ștefan, un mecanism menit să le asigure foloase necuvenite, constând în dobândirea în mod injust a unor sume de bani.
Concret, inculpata Burdeţi Daniela identifica agenții economici care desfășurau activități fără a deține autorizație de mediu și care, în mod legal, ar fi trebuit să fie sancționați contravențional și faţă de care se impuneau măsuri privind încetarea activității poluatoare.
Ca urmare a contactării acestor reprezentanţi ai agenţilor economici, inculpata Burdeţi Daniela le pretindea ca, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege, să îi plătească inculpatului Dunca Ștefan, un onorariu cuprins între 1.000 – 1.500 de lei, pentru întocmirea documentaţiei necesare înlăturării neregulilor constatate.
Astfel, în perioada august – decembrie 2014, inculpata Burdeţi Daniela a pretins de la reprezentanţii unor agenţi economici, ca aceştia să plătească inculpatului Dunca Ștefan, sume de bani cuprinse între 1.000 – 1.500 lei, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la aplicarea unor sancţiuni pentru neregulile constatate. Din banii primiţi de acesta, jumătate îi reveneau inculpatei Burdeţi Daniela.
Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui autoturism aparținând inculpatei Burdeți Daniela.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Articol editat de Mirabela Afronie, 15 mai 2015, 11:04
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată: