Şi bebeluşii au nevoie de bilet
Tarifele practicate la Grădina zoologică din Reşiţa nemulţumesc părinţii cu mai mulţi copii. Preţul unui bilet de intrare este modic, dar se aplică inclusiv bebeluşilor, spune o mamă supărată. „Ultima oară când am vizitat parcul zoologic cu băieţelul de 3 ani şi 6 luni şi fetiţa de 7 luni, mi s-a cerut bilet pentru ambii copii. Mă întreb ce poate să înţeleagă un bebeluş de 7 luni sau cât de mare este riscul ca el să distrugă aparatele de joacă”.
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 mai 2015, 12:00
Tarifele practicate la Grădina zoologică din Reşiţa nemulţumesc părinţii cu mai mulţi copii. Preţul unui bilet de intrare este modic, dar se aplică inclusiv bebeluşilor, spune o mamă supărată. „Ultima oară când am vizitat parcul zoologic cu băieţelul de 3 ani şi 6 luni şi fetiţa de 7 luni, mi s-a cerut bilet pentru ambii copii. Mă întreb ce poate să înţeleagă un bebeluş de 7 luni sau cât de mare este riscul ca el să distrugă aparatele de joacă”.
Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al Primăriei confirmă faptul că minorii mai mici de 3 ani trebuie să achite bilet de intrare. Conform HCL 366 din 18.12.2014, preţul unui bilet pentru un adult este de 4 lei, pentru un copil, elev sau student este de 2,50 lei, iar biletul pentru o familie este de 7 lei. Se menţionează că familia este formată din doi adulţi şi un copil, iar pentru persoana în plus se încasează contravaloarea biletului aferentă categoriei de vârstă a persoanei respective.
Dacă la grădina zoologică din Reşiţa nu există gratuitate pentru minori, în autobuzele care circulă pe raza municipiului, copiii sunt scutiţi de bilet până la vârsta de 7 ani.
(Sebastian Dragomir)