Lansare regală la Radio România
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 mai 2015, 13:57
Într-o atmosferă emoţionantă, marcată de intonarea Imnului Regal, cei prezenţi au rememorat momentele istorice esenţiale ale înfiinţării, prin Decret Regal, a Radiodifuziunii Române şi a rolului pe care aceasta l-a avut în momentele importante ale istoriei României.
Denise Theodoru, coordonatoarea proiectului editorial, a subliniat importanţa acestei „cărţi document, de citit seara acasă, cu regi şi regine, cu prinţi şi prinţese care readuce în actualitate memorabile pagini document aflate în Arhiva Radio România”.
La rândul său Alteţa Sa Regală Principele Radu a rememorat legătura strânsă dintre Radio România, „instrumentul fermecat”, şi Casa Regală, legătură care a menţinut vie în memoria ascultătorilor Coroana Regală.
Prezent la eveniment, Ovidiu Miculescu, preşedinte director general al Radio România, a apreciat lansarea albumului ca fiind „un gest cultural, istoric şi ştiinţific pe care Radio România îl oferă publicului”. Onorând Casa Regală, Radio România se onorează pe ea însăşi, a mai adăugat Ovidiu Miculescu.
Despre importanţa acestei restituiri document s-au adresat numeroşilor ziarişti şi oameni de cultură prezenţi: Adrian-Silvan Ionescu – directorului Institutului de Istoria Artei G. Oprescu, Prof. Univ. Dr. Ionel Cândea – directorul Muzeului Brăilei Carol I şi Oltea Şerban-Pârâu – Directorul Centrului Cultural Media al Radio România.
Oglindă a unei epoci, documentele reunite în volumul 10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944), surprind parcursul a două instituţii în faţa provocărilor dramatice ale istoriei: Casa Regală şi Radio România.