Exit Poll: Conservatorii conduc în alegerile parlamentare din Marea Britanie
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 mai 2015, 10:05
În Marea Britanie, conservatorii premierului David Cameron conduc în alegerile parlamentare. Sondajele la ieşirea de la urne i-au surprins pe politicieni şi pe analiştii pentru că pe toată durata campaniei Partidul Conservator şi cel Laburist erau practic la egalitate în opţiunile de vot. Dacă datele se confirmă, atunci conservatorii ar putea forma uşor noul guvern.
Conservatorii ar urma să fie cel mai mare partid parlamentar, cu 316 locuri, cu zece mai puţin decât majoritatea absolută. Partidul Laburist ar urma să deţină 239 de mandate, liberal-democraţii par să fi pierdut 47 de locuri şi să fi rămas doar cu zece, naţionaliştii scoţieni ar fi ieşit cel mai mult în câştig, întrucât ar urma să ocupe 58 din cele 59 de locuri rezervate Scoţiei. În sfârşit, Partidul Independenţei pare a fi obţinut doar două mandate.
Sursa: RRA