Accident stupid în Deva
(Sebastian Dragomir)
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 aprilie 2015, 11:14
O femeie de 40 de ani din Deva a ajuns cu răni grave la spitalul din municipiu, după ce a fost victima unui accident stupid. În această dimineaţă, ea a încercat să-şi pornească maşina parcată în pantă şi asigurată la una dintre roţi cu o piatră. În momentul în care aceasta a fost înlăturată, autoturismul s-a pus în mişcare, iar femeia a fost grav accidentată, în încercarea de a opri maşina, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. „În jurul orei 06:20, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată despre faptul că o femeie în vârstă de 40 ani, din Deva, dorind să pornească un autoturism ce se afla parcat în pantă pe strada Cireșilor din Deva, fiind asigurat la una dintre roți cu o piatră, fără a avea acționată frâna de ajutor și fără a fi cuplat într-o treaptă inferioară, în momentul în care piatra a fost înlăturată, autoturismul s-a pus în mișcare (din cauza forţei de gravitație). Femeia a încercat să oprească autoturismul poziționându-se în fața lui, fiind surprinsă sub autoturism și târâtă de acesta pe o distanță de aproximativ 8 metri și accidentată grav”.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva pentru acordarea de îngrijiri medicale, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.
(Sebastian Dragomir)