ŞAMPANIA – băutura clasei muncitoare, dar băută de şefi

(Dan Agache)

Articol editat de Mirabela Afronie, 23 septembrie 2015, 06:00

Demult, tare demult, pe când lupul era un biet căţel, am auzit această expresie: „Şampania este băutura clasei muncitoare, băută prin reprezentanţii săi”. Între timp, şampania, care era considerată o băutură de lux odinioară, o găseşti prin toate bodegile şi toate boutiqurile. E drept că nu toată are acelaşi gust şi multă din ea provine din surse dubioase, dar asta e altă discuţie.

Prin clasa muncitoare, înţeleg acum, acea pătură socială care îşi pune deşteptătorul să sune cu noaptea-n cap şi pleacă la servici, câţi or mai avea servici, dar cuprind în ea şi pe cei care au fost zeci de ani la muncă şi acum ar trebui să se bucure de pensie, precum şi tânăra generaţie, care mâine poimâine va pleca în căutarea unui job şi a unui rost în lume, îngroşând pătura socială numită generic clasa muncitoare.

Problema mea e cu reprezentanţii clasei muncitoare: consilierii locali ori judeţeni, primari, parlamentari, acei indivizi pentru care din 4 în 4 ani mergem la secţiile de vot şi punem ştampila pe numele lor, ori pe formaţiunea din care provin. Metamorfozarea se produce imediat ce se anunţă rezultatele alegerilor; din acel moment, mieluşeii, care până mai ieri se gudurau pe lângă noi, promiţându-ne marea cu sare, se schimbă brusc şi ne oferă rahat cu apă rece; să ne mai doară şi gâtul pe deasupra.

Acei indivizi se transformă. Devin aroganţi, plini de sine, folosind tot mai des expresia „Tu ştii cine sunt eu?”, uitând că funcţia e efemeră şi pe mulţi nu-i recomandă nici intelectul, nici faptele sociale ori bunătatea inimii, ci doar partidul. Uitând că cei 4 ani pentru care au fost aleşi se duc cât ai clipi şi se întorc volens-nolens tot la electorat, tot la prostime, adică tot la clasa muncitoare.

Între timp, dacă ajung din greşeală în contact cu prostimea, îşi pun mănuşi să nu se murdărească, ori să ia cine ştie ce microbi de la clasa muncitoare; se spală cu multă apă şi săpun de lux să nu se infecteze de prostime. Nu au cum, pentru că ei sunt gata infectaţi; de prostie, de mărire, de grandomanie, de hoţie. Nu trebuie să dau exemple, îi ştiţi şi dvs foarte bine. Şi nici nu am curajul pentru că mă pot trezi cu un proces de calomnie. Şi cum poţi să-i dovedeşti omului că tu ai dreptate?

Înalta clasă socială din care ei fac parte, le permit să aibă maşină şi şofer la scară, birou teritorial în care se cultivă păianjeni, secretară tânără, blondă, cu picioare până-n gât şi plină de botox, să vorbească cu tine de sus, să te ameninţe că l-ai deranjat cu o umilă rugăminte, să-ţi închidă telefonul în nas dacă îţi permiţi să-l deranjezi înainte de 10 şoptindu-ţi suav la receptor „Acuma dorm, sună-mă când mă trezesc”.

Sunt mulţi; nu toţi, dar sunt mulţi. Sunt mulţi spunea şi Lăpuşneanu; atât de mulţi, încât ar trebui să se calce pe picioare în Parlamentul României. Teoretic, pentru că practic, se adună doar când e vorba de pensii speciale sau alte drepturi materiale; tot pentru ei. În rest, îi găseşti la bufetul Parlamentului sorbind liniştiţi o cupă de şampanie, nu de alta dar… ”ŞAMPANIA este băutura clasei muncitoare, e drept, băută prin reprezentanţii ei”.

(Dan Agache)