„Afacere” păguboasă cu burlane
Articol editat de Valentina Adam, 19 aprilie 2015, 13:14
O femeie din localitatea Măru a fost înşelată cu suma de 850 de lei de 4 tineri. Aceştia i-au propus înlocuirea burlanelor de la locuinţă contra sumei de 350 lei. La finalul lucrării, suma solicitată a fost de 1200 de lei, sub pretextul că lucrarea costă mai mult decât au stabilit iniţial. Femeia a plătit banii ceruţi dar i-a reclamat la poliţie. Tinerii, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani au fost reţinuţi de oamenii legii pe raza muncipiului Caransebeş. La controlul autovehiculului cu care se deplasau, pe lângă banii reclamantei, au fost găsite şi două cuţite cu lama de 29 cm respectiv 10 cm.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. (Valentina Adam)
sursa foto: www.adsc.ro