Președinte de consiliu în arest la domiciliu
PĂRĂU MARCEL BRÂNCOVEANU, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.
FUNDAȚIA FANTASIO, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracţional organizat,
– evaziune fiscală,
FUNDAȚIA CULTURALĂ THALIA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, împreună cu inculpații Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina și Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, ajutat de inculpații Zgabercea Cristian Bogdan și Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii.
Finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice.
În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal, cheltuieli cu activităţile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive.
Și de această dată, finanţarea şi plăţile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Judeţean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România şi condiţiile finanţării activităţii sportive din fonduri publice.
La data de 08.01.2015, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a emis o dispoziţie prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuţiile funcţiei de director general al unei direcţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor şi intereselor legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât şi o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului.
În perioada 2009 – 2014, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în scopul obţinerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acțiuni:
-a aprobat virarea sumei de 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța la solicitarea acestei instituţii, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condiţiile în care acesta este deţinut de o societate la care inculpatul deține 25% din părţile sociale,
-a finanţat echipa de handbal a municipiului Constanţa, în mod ilegal, de la bugetul judeţean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui preşedinte era tot el, a achitat societăţii la care inculpatul deţinea 25% din părţile sociale, suma de 113.032 lei,
-a încheiat 7 contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relaţii comerciale cu inculpatul şi a efectuat plăţi din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei(peste 3.000.000 euro).
În cursul anului 2012, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan, împreună cu inculpata Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică.
În acest sens, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin inculpatul Părău Marcel Brâncoveanu și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.
Aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de către beneficiarii lor, aceștia din urmă cunoscând de altfel și împrejurarea că Fundația Thalia nu le prestase în fapt.
În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei.
Prejudiciul produs Unității Administrativ Teritoriale Constanța este de peste 8 milioane de euro.
Până la momentul întocmirii prezentului rechizitoriu, Consiliul Județean Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși i s-a solicitat acest lucru.
În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând inculpatului Zgabercea Cristian Bogdan.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 aprilie 2015, 13:56
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului CONSTANTINESCU NICUŞOR DANIEL, președinte al Consiliului Județean Constanța, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu (3 infracţiuni, din care 2 în formă continuată),
– constituire a unui grup infracţional organizat,
– conflict de interese (9 infracţiuni, din care 5 în formă continuată),
și în stare de libertate a inculpaților:
ZGABERCEA CRISTIAN BOGDAN, consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu (2 infracţiuni, ambele în formă continuată),
– constituire a unui grup infracţional organizat,
– evaziune fiscală,
OPROIU CARMEN FLORENTINA, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: