Prima victimă a eclipsei solare din Caraş-Severin
Sursa foto: timisoarastiri.ro
(Dan Agache)
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 martie 2015, 15:00 / actualizat: 20 martie 2015, 16:45
Mare necaz mare pe capul cărăşenilor; după mai multe dispariţii misterioase de obiecte premergătoare eclipsei – şi aici includ drona de la Caransebeş, trenurile Regiotrans şi avansul meu pe luna martie – astăzi, în timpul eclipsei parţiale de soare, un alt necaz ne-a lovit: a dispărut primarul de la Caraşova – fostul deputat Mihai Radan. Sun la primărie: nici azi nu a venit – îmi spune secretara, încercaţi la Uniune. La Uniunea Croaţilor din România mi se spune – nu a ajuns aici, poate o fi la primărie. Nţ, nu e. O fi pe Drumul Viilor maică, îmi şopteşte printre ultimii doi dinţi, o babă, că de când a ajuns primar numai la ăsta se gândeşte. Dar cum să-l caut pe Drumul Viilor, când acesta e inpracticabil şi chiar nu am curajul să pornesc în căutare folosind maşina personală. Singura soluţie e să apelez la 112; e serviciu public, sunt băieţi specializaţi, ştiu ce să caute şi mai ales unde să caute: şi-n apele Timişului ori ale Caraşului, şi-n vârf de munte şi în carul cu fân ori în gaură de şarpe, dacă e nevoie. Nu a mai fost nevoie, pentru că într-un final l-am recuperat, sau mă rog, am reuşit să stau de vorbă cu domnia sa. Încă supărat după efectul şedinţei de consiliu local de ieri. Mi-e ruşine de consilierii mei, mi se confesează supărat edilul. Ieri m-au certat că de unde am bani pentru Drumul Viilor. Ei uite că îi am, i-am adus de-acasă, din strujac. Bravos musiu, halal să-ţi fie, mai rar aşa primar, să aducă bani de-acasă pentru binele comunităţii. Abia într-un târziu am aflat că era o glumă.
Nu e nicio glumă însă faptul că nici în acest an, în Caraşova, la intrarea în cele mai circulate chei din Banat, Cheile Caraşului, primăria nu va amenaja un loc de picnic. Zona e împânzită de sute de turişti la fiecare sfârşit de săptămână şi în lipsa unui asemenea amenajament, nu au voie să campeze, nu pot să-şi facă un grătar, nu au unde să lase gunoiul sau cum să folosească o toaletă în condiţii decente.
Astea nu sunt de mine, eu vreau să-mi leg numele de Dealul Viilor, susţine primarul Radan. Mai am un an de mandat şi vreau să-l termin. Drumul. Da, dar de la dorinţă la putinţă… e cale lungă, nu de alta, dar banii de la buget ori de la strujac din acest an, nu ajung pentru finalizarea drumului, iar în 2015 e deja an electoral şi banii vor avea o cu totul altă destinaţie.
Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine, adică cea mai mare catastrofă din istoria eclipselor solare nu s-a produs şi primarul din Caraşova nu a dispărut. Vor dispare probabil, unul după altul visele, dorinţele şi aşteptările de mai bine ale locuitorilor. Şi toate pentru că actualii consilieri nu vor în ruptul capului, să înţeleagă visul cel mare al primarului: Drumul Viilor.
Sursa foto: timisoarastiri.ro
(Dan Agache)