A fost arestat primarul!
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 martie 2015, 14:47
În completarea comunicatelor nr. 124/VIII/3 din 26 ianuarie 2015 și 130/VIII/3 din 27 ianuarie 2015, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Prin încheierea penală din data 27.01.2015, judecătorii Tribunalului Mureş au dispus luarea, faţă de inculpatul MEZEI JANOS, primar al municipiului Gheorgheni, măsura controlului judiciar, impunându-i-se acestuia următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
– să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;
– să se prezinte la Poliţia mun. Gheorgheni jud. Harghita, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
– să nu depăşească teritoriul României;
– să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale, cu persoanele menționate în încheierea instanței de judecată.
La data de 30.01.2015, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a dispus admiterea contestaţiei Ministerului Public şi menţinerea faţă de inculpatul MEZEI JANOS a măsurii controlului judiciar, impunându-i-se acestuia obligaţia suplimentară de a nu exercita activitatea de primar al municipiului Gheorgheni jud. Harghita, precum şi modificarea obligaţiei să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale, cu anumite persoane, în obligaţia „să nu se apropie şi să nu comunice cu acestea, direct sau indirect, pe nici o cale”.
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Tîrgu Mureş au considerat că inculpatul a încălcat cu rea-credinţă obligaţia suplimentară stabilită de judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Curţii de Apel Tîrgu Mureş, constând în interdicţia de a exercita funcţia de primar pe o durată de 60 de zile.
Astfel, din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul MEZEI JANOS a continuat să se comporte, în continuare, în anumite situaţii, ca primar al municipiului Gheorgheni, desfăşurând activităţi pentru determinarea consilierilor locali să adopte, în şedinţă, textul unei scrisori, al cărei iniţiator a fost el însuşi.
Acest document urma să fie adresat din partea Consiliului Local Gheorgheni acţionarului majoritar al SC MONTURIST SRL, cu solicitarea ca acesta din urmă să fie convins să îl oblige pe denunţător să-şi retragă sesizarea penală formulată împotriva inculpatului.
Dezbaterile şedinţei Consiliului Local Gheorgheni din 16.02.2015 au fost înregistrate audio-video şi stocate pe un suport magnetic aflat în custodia unui consilier la Primăria mun. Gheorgheni – Compartimentul Administraţie Publică Locală. Conţinutul acestor înregistrări, deşi este, în principiu, accesibil publicului, poate fi pus la dispoziţia unei persoane interesate numai în anumite condiţii, stabilite clar într-un regulament de ordine şi funcționare, adoptat de Consiliul Local Gheorgheni prin HCL nr. 189/2012. Potrivit acestui regulament, un cetăţean obişnuit poate solicita copii ale înregistrării, prin depunerea unei cereri în acest sens şi plata cheltuielilor de efectuare a copiei. În nicio situaţie, originalele nu pot fi puse la dispoziţia cetăţenilor obişnuiţi, nici la sediul instituţiei şi nici în altă parte.
În aceste condiţii, la data de 17.02.2015, inculpatul MEZEI JANOS, prevalându-se în continuare de funcţia sa de primar, deşi îi era interzis acest lucru în mod expres, a determinat o persoană din cadrul Primăriei Gheorgheni, să se deplaseze la biroul consilierului respectiv, să ia înregistrările respective şi să i le trimită la domiciliul său, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
În continuare, procurorii anticorupție au extins acțiunea penală față de inculpatul Mezei Janos cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare.
La data de 06 martie 2015, procurorii DNA- Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au propus judecătorului de drepturi și libertăți înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Mezei Janos cu măsura arestării preventive.
Prin încheierea penală din 11 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Mureş, privind pe inculpatul Mezei Janos, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Tg. Mureş și înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2015 şi până la data de 9 aprilie 2015, inclusiv.
La data de 18 martie 2015, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a admis contestația formulată de procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Tg.-Mureş împotriva încheierii penale pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş și a înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Mezei Janos cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.