Masacru. 50 de morţi în nord-estul Nigeriei
‘Informaţiile care ne parvin din trei locuri ale atentatelor indică faptul că 58 de persoane au murit şi că 139 sunt rănite’, a declarat pentru AFP Clement Adoda, şeful poliţiei din statul Borno, a cărui capitală este Maiduguri.
Articol editat de Valentina Adam, 8 martie 2015, 00:16
Un număr de peste 50 de persoane au fost ucise sâmbătă într-o serie de trei atentate de la Maiduguri, oraş din nord-estul Nigeriei, fost fief al grupării islamiste extremiste Boko Haram, a anunţat poliţia, citată de agenţiile de presă internaţionale.
‘Informaţiile care ne parvin din trei locuri ale atentatelor indică faptul că 58 de persoane au murit şi că 139 sunt rănite’, a declarat pentru AFP Clement Adoda, şeful poliţiei din statul Borno, a cărui capitală este Maiduguri.
Pe de altă parte, un medic de la un spital din Borno citat de Reuters indică un bilanţ de 50 de morţi şi 36 de răniţi.
Associated Press informează că bilanţul este de 54 de morţi şi 143 de răniţi, precizând că au existat nu mai puţin de cinci explozii, patru în locaţii populate cu civili, precum o piaţă de peşte şi o staţie de autobuz, şi a cincea la un punct de control militar.
sursa Agerpres
sursa foto