Copil de 12 ani spânzurat din joacă
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 martie 2015, 11:29
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani va dispune efectuarea unei anchete în cazul unui băieţel de 12 ani care s-a spânzurat din greşeală.
Şeful Complexului de servicii comunitare din cadrul DGASPC, Felicia Mihai, susţine că instituţia pe care o reprezintă s-a autosezizat cu privire la cazul unui copil din localitatea Vorniceni, care a murit, vineri, în timp ce se juca alături de nişte prieteni pe un teren viran de la marginea satului.
Copiii jucau ‘spânzurătoarea’, fiecare dintre ei mimând poziţia omului spânzurat, iar la un moment dat băieţelul de 12 ani a rămas prins în funia agăţată de copac, nemaiputând fi salvat.
Prietenii au anunţat familia, însă copilul a fost găsit în comă de gradul trei. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, după care a fost transferat la Iaşi, unde a murit.
‘Ne vom autosesiza să vedem dacă într-adevăr a fost un accident şi dacă e lispă de supraveghere, neglijare în familie. Trebuie să vedem ca urmare a anchetei sociale care va fi făcută. Vom analiza situaţia în colaborare cu colegii de la Primăria Vorniceni’, a afirmat Felicia Mihai.
Poliţiştii fac şi ei cercetări în acest caz.
Sursa: radioiasi.ro