De ce merită practicat şi sprijinit voluntariatul?
Articol editat de Sebastian Dragomir, 28 februarie 2015, 10:28
Conform statisticilor, 100 de milioane de europeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. 3 din 10 europeni susţin că sunt implicaţi în mod activ ca voluntari.
Până nu demult, pentru români, voluntariatul echivala cu munca patriotică, lucru ce nu era în niciun caz voluntar. În cultura occidentală, voluntariatul are cu totul ş cu totul altă semnificaţie. Este o activitate pe care o faci din proprie iniţiativă, realizată în folosul altor oameni cât şi al tău ca individ pentru că îţi aduce o dezvoltare atât personală cât şi profesională. Încet, încet se ajunge ca şi în România, voluntariatul să capete această accepţiune. Şi tutuşi, mai e mult de lucru. Încă mai sunt mulţi care consideră că nu este treaba lor să se implice. Cu atât mai mult cu cât nu sunt remuneraţi.
Câtă disponibilitate avem pentru a ne implica în activităţi care pot contribui la înfrumuseţarea lumii în care trăim? În programul Bună dimineaţa Banat, s-au încercat răspunsuri la această întrebare împreună cu directorul Fundaţiei Humanitas Pro Deo din Reşiţa, Floare Nica. De asemenea, ascultătorii care au intervenit în direct au afirmat că este important ca fiecare dintre noi să se implice. Implicarea în activităţi de voluntariat dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială.