Conferenţiar universitar acuzat de luare de mită, tentativă de viol și șantaj
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 februarie 2015, 14:19
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului PĂDURARU DUMITRU, conferenţiar universitar, coordonatorul disciplinei „anatomie” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 15, 23 si 26 ianuarie 2015, în calitate de coordonator al disciplinei „anatomie” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, inculpatul PĂDURARU DUMITRU a încercat să întrețină relaţii intime, iar ulterior, relaţii de aceeaşi natură cu o frecvență săptămânală, în tot cursul semestrului al doilea al anului universitar 2014-2015, cu o studentă de la Facultatea de Farmacie (denunţătoare în cauză), prin constrângerea psihică a acesteia, efectuată prin amenințarea cu faptul că nu va putea promova altfel examenul la disciplina ”anatomie” (pe care urma să-l susţină cu el, în calitate de profesor examinator, cel mai târziu în vara anului 2015, cu ocazia reexaminării), precum şi prin promisiunea că, în calitate de membru al comisiei de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Iași, îi va facilita acesteia promovarea examenului de admitere în cadrul acestei facultăţi.
În ziua de 26.01.2015, inculpatul PĂDURARU DUMITRU a constrâns-o pe aceeaşi persoană vătămată, prin ameninţarea explicită cu moartea, să nu spună nimănui despre cele întâmplate, în scopul obținerii unui folos nepatrimonial, constând în asigurarea confidenţialităţii cu privire la faptele sale, astfel încât să evite tragerea sa la răspundere penală.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.