Bucurie pentru schiori. Slalom Uriaş în Munţii Semenic!
Articol editat de Gerhard Chwoika, 17 februarie 2015, 03:19 / actualizat: 17 februarie 2015, 7:21
Primăria comunei cărăşene Văliug, deschide astăzi pentru iubitorii sporturilor de iarnă pârtia Slalom Uriaş în lungime de 1,2 km. Pârtia are un grad de dificultate de la mediu la mare, este amenajată şi pregătită schiorilor de pretutindeni, a declarat pentru Radio România Reşiţa primarul comunei Văliug, Sorin Blaga. Pârtia va funcţiona atât în timpul săptămânii, cât şi la sfârşitul acesteia. Autorităţile locale speră ca în aceste condiţii numărul turiştilor să crească şi atâta timp cât este zăpadă în zonă să se poată bucura de sporturile de iarnă toţi iubitorii muntelui.
Pârtia Slalom Uriaş are o diferenţă de nivel de 266 metri. Nu beneficiază de nocturnă şi zăpadă artificială. Transportul schiorilor este asigurat de teleschi.
Informaţii despre pârtia Slalom Uriaş:
Lungime: 1200 m
Altitudine plecare: 1435 m
Altitudine sosire: 1169 m
Diferenţa de nivel: 266 m
Pantă: 17%
Lăţime medie: 70 m
Suprafaţă: 8.4 ha
Pârtia Slalom Uriaş Semenic este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Banat, pe care „nu ar trebui să-l rateze niciun schior dacă se află în apropiere„, a mai spus Sorin Blaga.
Sursa foto: infopensiuni.ro
(Hardy Cvoica)