[VIDEO/FOTO] Protest la Berzovia
Miercuri, 04 februarie 2015, ora 15.00
Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Caraş-Severin face următoarele precizări, având în vedere protestul de astăzi de la primăria Berzovia, unde mai mulţi cetăţeni au reclamat o serie de probleme ce ţin de administrarea comunei (ex. situaţia drumurilor din interiorul satului Fizeş, curăţenia din localitate etc.) şi ţinând cont că s-a adus în discuţie şi situaţia DJ 572, tronson Berzovia – Fizeş:
1. Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin a inclus drumul sus menţionat în Programul anual de întreţinere pe timp de vară a drumurilor judeţene şi a executat, în luna noiembrie 2014, ample lucrări de reprofilare şi completare cu material pietros.
În această perioadă, pe acest drum, se execută doar servicii de deszăpezire, urmând ca atunci când vremea o va permite, să fie reluată activitatea de întreţinere pentru remedierea defecţiunilor apărute ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ.
2. În 2011, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a depus spre finanţare, împreună cu Consiliile Judeţene Timiş şi Arad, proiectul privind reabilitarea DJ 582 Berzovia – Buziaş – Lipova, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Acesta se află şi acum în lista proiectelor aprobate dar pentru care nu există resurse financiare.
În aceste condiţii, decizia luată la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest a fost de a redepune spre finanţare proiectul de modernizare a DJ 572 Comorâşte – Berzovia – Buziaş – Lipova o dată cu deschiderea primei sesiuni de depuneri de proiecte din Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Proiectul este o prioritate a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, rolul de lider al acestui proiect fiind asumat de această dată de Consiliul Judeţean Caraş- Severin.
Tot în 2011 Consiliul Judeţean Caraş-Severin a elaborat proiectul privind reabilitarea DJ 572 Comoraşte – Berzovia dar care nu a obţinut finanţare tot din lipsă de fonduri.
Informaţiile au fost comunicate locuitorilor aflaţi astăzi la sediul primăriei Berzovia de către cei doi reprezentanţi ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin care s-au deplasat tocmai în acest sens.
Miercuri, 04 februarie 2015, ora 09:00:
Peste 30 de persoane protestează la această oră în faţa primăriei comunei cărăşene Berzovia. Oamenii sunt nemulţumiţi de starea deplorabilă în care se află cei 6 km de drum care fac legătura între localităţile Fizeş şi Berzovia. Primarul Aurel Luca a precizat că nu există bani pentru reabilitarea carosabilului, în plus, este vorba de un drum judeţean.
„Între localităţile Fizeş şi Berzovia, DJ 572 e un adevărat coşmar. Şoferii sunt nevoiţi să meargă cu 5 – 10 kilometri la oră, ca să nu-şi distrugă maşinile”, a declarat unul dintre protestatari.
Miercuri, 04 februarie 2015, ora 10.00
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Gheorghioni a declarat că oamenii nu au motive întemeiate pentru a protesta. „Noi am intervenit în luna noiembrie a anului trecut şi acest drum era practicabil în condiţii foarte bune. Dacă au intervenit defecţiuni, acestea vor fi remediate după 15 martie. Acest drum face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană care va lega judeţul Caraş-Severin de autostradă. El trebuie construit până în 2020, dar deocamdată nu au fost aprobate axele şi măsurile pentru programele europene”, a mai spus Ionesie Gheorghioni.
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 februarie 2015, 15:00 / actualizat: 4 februarie 2015, 17:07

[su_youtube url=”http://youtu.be/4nZ9DO8Ra5Y”]https://www.youtube.com/watch?v=u9KTHz9NVzY&feature=youtu.be[/su_youtube]
(Daniel Babun)