Zeci de farmacişti fac afaceri cu medicamente!
Articol editat de Daiana Rosca, 24 ianuarie 2015, 09:09
Controalele efectuate la începutul anului de inspectorii sanitari, în farmaciile din Timiş au scos la iveală foarte multe nereguli. Acţiunea de verificare a început după ce oficialii de la Ministerul Sanatatii au primit sesizari din partea pacienţilor cu boli cronice, care susţin că farmaciştii îi îndeamnau să cumpere tratamente mai scumpe, ce nu sunt compensate total. Deşi legea spune clar că farmaciştii care eliberează reţete compensate trebuie să le acorde bolnavilor cele mai ieftine medicamente, ei preferă să-i convingă prin diverse mijloace să le cumpere pe cele mai scumpe. Astfel, în Timiş, au fost verificate 154 de farmacii care au contract cu Casa Judeţeană de Asigurari de Sănătate.
În urma controlului s-a constatat lipsa condicii de sugestii şi reclamaţii, un farmacist nu a fost găsit la program, iar o farmacie era închisa în timpul programului de lucru. Inspectorii au verificat şi dacă sunt respectate normele igienico-sanitare. Farmaciile în care s-au descoperit nereguli au fost sancţionate cu amenzi usturătoare cuprinse între 10-50 de mii de lei.
Sursă foto: imedia.ro
Daiana Roşca