Rescandenţarea, „o soluție pentru creditele în franci elvețieni”
Articol editat de Mirabela Afronie, 17 ianuarie 2015, 10:43
Ministrul de finanţe, Darius Vâlcov, şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, au căutat aseară soluţii pentru criza francului elveţian.
Acesta a atins ieri un nou maxim istoric, 4,42 lei.
Rescandenţarea creditelor şi programele proprii ale băncilor ar putea rezolva această problemă care afectează aproximativ 75 de mii de persoane.
Una dintre soluţiile găsite se referă la reeşalonarea creditelor pentru persoanele cu venituri mici, astfel încât acestea să plătească o rată mai mică timp de doi ani, iar apoi când rata creşte statul să suporte o parte din costuri prin scutiri pe impozitul pe venit.
În acest sens există şi o ordonanţă de urgenţă din iulie, anul trecut.
Darius Vâlcov, ministrul de finanţe: „Guvernul a aprobat şi a susţinut rescadenţarea creditelor pentru persoanele care aveau un nivel al veniturilor sub un anumit prag.
„Această ordonanţă merge în parlament şi va putea ca acest cadru să fie lărgit, astfel încât să încadrăm cât mai multe persoane din cele 75 de mii care au nevoie de o astfel de rescandenţare”, a afirmat Darius Vâlcov.
O altă variantă ar fi ca băcile să reducă dobânzile pentru creditele în franci elveţieni.
Până acum o singură bancă a făcut acest lucru, iar ministrul Vâlcov spune că nu le poate impune reguli.
„Săptămâna viitoare vor exista la Banca Naţională discuţii şi cu celelalte bănci şi cu Ministerul Finanţelor, pentru că deja punctual băncile vor putea să aplice programe proprii.
„Şi aici vă dau exemplul uneia dintre bănci, care are un astfel de program propriu, prin care va face convertirea, pentru cei care doresc bineînţeles, din franc în euro sau în leu, aşa cum au stabilit, conform normelor, şi după aceea vor aplica un discount care să reducă foarte mult din această creştere sau chiar să o anihileze în totalitate”, a arătat Darius Vâlcov.
Numărul românilor care au credite în franci elveţieni este circa 75,5 mii şi şanse bănci din România deţin o pondere de 90% din acest tip de credit.
Estimările anterioare apărute în presă vorbeau despre 150 de mii de persoane cu credit în franci elveţieni. Sursa: RRA
Foto: psnews.ro