Ascultă Radio România Reșița Live

Orașul reciclării…

Orașul reciclării…

Articol editat de Mirabela Afronie, 13 ianuarie 2015, 16:30

Municipiul Reşiţa s-a înscris pentru prima oară, la competiţia intitulată Oraşul reciclării, ediţia a treia, la care participă 46 de municipii şi oraşe din ţară.
Timp de 6 luni, până la sfârşitul lunii iunie, localităţile se vor întrece în a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a ambalajelor la nivel naţional.
Cei peste 5 milioane de locuitori implicaţi, pot separa deşeurile de hârtie, sticlă, plastic şi metal, prin intermediul a peste 10.200 de containere colorate.
În Reşiţa, sistemul de colectare separată a deşeurilor se realizează printr-un parteneriat încheiat între Eco-Rom Ambalaje – organizatorul competiţiei, administraţia locală şi SC Bratner Servicii Ecologice. Până acum au fost montate 42 de platforme de colectare separată, iar în perioada următoare numărul lor va creşte.
La finalul celor 6 luni, câştigătorul va obţine titlul de Orașul reciclării şi marele premiu, respectiv un Parc tematic amenajat cu mobilier provenit din materiale reciclate. De asemenea, pentru prima oară vor fi premiate şi oraşele clasate pe locurile doi şi trei.

Sursa foto: arhivă
(Daniela Tudor)

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:04

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște

Peste 40 de intervenţii au avut loc în 4 zile, arată bilanţul pompierilor cărăşeni de Paşte. În perioada 18–21 aprilie 2025, pompierii...

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște
Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:03

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița

Un nou pas spre modernizarea sistemului universitar din municipiul Reşiţa este în curs de implementare. Investiții de peste un milion și...

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița
Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 07:24

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene

Pecica investește în spații verzi și calitatea vieții. Cinci zone publice vor fi reamenajate cu fonduri europene prin ADR Vest. Pecica intră...

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene
Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 21:40

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a...

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 14:42

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină

Moartea Papei Francisc reprezintă un timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină, a declarat pentru ascultătorii Radio Reşiţa vicarul...

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:13

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025, în Casa Santa Marta, la vârsta de 88 de ani. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de...

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:46

Gara Băile Herculane intră în reabilitare

Gara Băile Herculane, considerată una dintre cele mai pitorești gări din Banat, se pregătește pentru o transformare majoră. CFR Călători a...

Gara Băile Herculane intră în reabilitare
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:01

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a anunțat demararea celei de-a patra serii de bilete de tratament pentru anul 2025. Pensionarii...

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​