Revoluţionarii au ieşit din nou în stradă
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 ianuarie 2015, 15:34
Revoluţionarii au ieşit şi astăzi în stradă, nemulţumiţi de modificarea Legii recunoştinţei faţă de eroii care au contribuit la victoria revoluţiei din decembrie 1989.
Unul dintre protestatari, Ioan Vasile Bolfoş, a declarat că prin această nouă evaluare a certificatelor de revoluţionar se intenţionează, de fapt, reducerea numărului celor care beneficiază de acest statut.
„Motivele pentru care continuăm aceste acţiune sunt: retragerea Ordonanţei 95 prin care se aduce un grav prejudiciu luptătorilor şi altor categorii de revoluţionari, răniţi şi reţinuţi. În această ordonanţă se prevede instituirea unui nou titlu de luptător cu rol determinant. Noi dorim scoaterea acestui nou titlu.
„Luptători au fost numai cei cu merite deosebite şi e foarte corect să rămână o singură categorie de luptători, pentru că nu au avut un sânge morţii de dinainte de 21 şi alt sânge morţii după 21, care au fost mult mai mulţi după 21”, a spus Ioan Vasile Bolfoş.
Negocierile de ieri, dintre reprezentanţii guvernului şi revoluţionari nu au dus la niciun rezultat, iar protestatarii continuă să ceară intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi o întâlnire cu premierul Victor Ponta.
Amintim că, săptămâna trecută, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, promisese că va solicita eliminarea prevederilor contestate din actul normativ şi spunea că speră să existe o modificare rapidă a ordonanţei, astfel încât cei îndreptăţiţi să fie plătiţi cât mai repede.
Sursa: RRA