Evreii ucişi la Paris, înmormântaţi astăzi în Israel
Patru dintre victimele atacurilor de săptămâna trecută de la Paris vor fi înmormântate, astăzi, în Israel.
Cei patru, toţi evrei, au fost ucişi în timpul luării de ostatici care a avut loc după atacul de la „Charlie Hebdo”.
Sicriele cu trupurile celor patru evrei, asasinaţi de un terorist islamist, la Paris, în atacul calificat „antisemit” de preşedintele François Hollande, au fost transportate cu un avion, care a aterizat, în această dimineaţă, la Aeroportul Internaţional „Ben Gurion”.
Cei patru evrei vor fi înmormântaţi după tradiţie la Cimitirul „Givat Shaul” de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la ora 12:00.
La ceremonia religioasă, în prezenţa membrilor familiilor, care au venit de la Paris cu acelaşi avion, vor asista premierul Benjamin Netanyahu, preşedintele statului Reuven Rivlin, miniştri, membri ai Knesset-ului, Guvernul francez fiind reprezentat de Ségolène Royal.
Pe pagina sa de Facebook, premierul Netanyahu a scris că nu există nicio diferenţă între atacul de la magazinul evreiesc din inima Parisului şi alte atacuri ale islamului extremist în lume.
El a spus că speră că fiecare lider care a participat la Marşul solidarităţii să lupte împotriva terorismului, când atacurile sunt îndreptate împotriva Israelului, împotriva evreilor.
Sursa: RRA
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 ianuarie 2015, 10:40
Trupurile celor patru evrei asasinaţi de teroristul islamist Amedy Coulibaly, la Paris, vor fi înmormântate, astăzi, la cimitirul de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim.