Calendarul zilelor libere în 2015
În 2015, numărul zilelor libere urcă la 13. Se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 2 ianuarie 2015, 10:30
În 2015, numărul zilelor libere urcă la 13. Se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului.
De asemenea, din acest an, va mai fi zi liberă de 10 mai – Ziua Independenţei, de Ziua Înălţării Domnului, marcată la 40 de zile după Paşti, dar şi de prima zi de şcoală.
Românii au liber şi pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române din 1959 sau „Mica Unire”.
Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
ZILE LIBERE 2015:
Anul Nou
– 1 ianuarie: joi
– 2 ianuarie: vineri
Ziua Unirii Principatelor Române
– 24 ianuarie- Ziua Unirii Principatelor Române- sâmbătă
Paştele
– 12 aprilie: duminică
– 13 aprilie: luni
Ziua Internaţională a Muncii
– 1 mai: vineri
Rusaliile
– 31 mai: duminică
– 1 iunie: luni
Adormirea Maicii Domnului
– 15 august: sâmbătă
Sfântul Andrei
– 30 noiembrie: luni
Ziua Naţională a României
– 1 Decembrie: marţi
Crăciunul
– 25 decembrie: vineri
– 26 decembrie: sâmbătă
(Alina Bradaci)